blogul meu si doar al meu

eu nu mai sunt de mult aici.traiesc blocata in ceva ce seamana cu mine.sau semana.cu mine,cea de atunci.eu,cea de acum,nu mai exist.sunt abur,vant,un nor,o pata cenusie.sau nimic.nimicul care ma inconjoara.sunt eu.si apoi,privesc dincolo de acest nimic.ce vad?vad forme.idei gresite,pareri neimpartasite,miniciuni,iluzii,sentimente intamplatoare de care ne rusinam apoi.
imi zici o gluma proasta si razi doar tu.
privesti surprins cum imi prezint viziunile asupra a ceea ce tie iti este ascuns privirii.
vezi culori fara sa simti ce e in ele.
suprarealismul e pentru tine o enigma aiuristica si care nici nu merita sa fie descifrata.
iti place ce vezi in oglinda.nici nu esti capabil sa iti vezi sufletul.oh,ce mere.ntunecata se ascunde acolo.
stii.azi am fost high.am avut halucinatii si m.am simtit bine.au fost cateva minute.sau cel putin asa am dedus.mie mi.au parut ani.se facea ca plutesc in aer.si sunt lichida.am crezut pentru moment ca sunt intr.o pictura a lui dali.tot spatiul din jurul meu se dilatase si cerul se prelingea usor pe asfaltul care inghitea blocurile urate si gri.un copac verde se alungise si intepase soarele care apoi l.a poleit cu auriul sau.si.haha.a fost frumos.desi apoi mi.a trebuit ceva vreme ca sa imi revin.
e ciudat.si mi se pare totusi mult mai real decat fiecare ora petrecuta in sala mizera.mazgalind cu miscari circulare de incheietura banca sleioasa si mirosind a guma veche.

un leu iti taie calea,vremea e mult prea noua
fugind de.a ta himera,te.ai transformat in roua
si te prelingi aievea peste.ale mele ganduri
ce vin fugind pe iarba si se transforma.n randuri.

poate ca te intrebi si tu cine iti aduce siguranta convingerii.poate ca si tu esti confuz si tot ceea ce vrei e sa te gasesti pe tine.desi,trebuie sa recunosti,ti.e frica.ti.e frica de ceea ce esti tu.fara idei impuse de altii,fara paravanul compus din totalitatea principiilor,maximelor sau entitatilor apocrife pe care le sustii.si despre care crezi ca iti apartin prin banalul motiv ca ti se pare ca te regasesti in ele.in cuvintele altora.asa,risti sa devii un epigon.nu,nu sunt nihilista.nu vreau decat sa fiu eu.si daca inceputul descoperirii mele de sine este negarea a tot ceea ce predecesorii mei au descoperit,afirmat,demonstrat,poate sa fie gresit,sau lipsit de logica,nu imi pasa.e modul meu de a fi.sau cel putin modul meu de a crede ca sunt ceea ce vreau sa cred.

e ca atunci cand te privesti gol in fata oglinzii.esti doar tu intr.un spatiu infinit.fara sublimul unor cuvinte care nu te definesc.pentru ca nu sunt parte din tine.iti apartin,si le imbraci zi de zi,si ajungi sa crezi ca da,tu esti ala.vei constata cu groaza ca te.ai pierdut.te vei speria cand vei realiza ca ceea ce cunosc cei din jur nu seamana de loc cu tine.nu esti tu si nici nu a fost vreodata.si nu mai stii cum sa te mai intorci la sufletul tau.pluteste undeva departe.si nu a ramas decat o umbra de ganduri fade.si un om aparent fericit si multumit.e de fapt trist.nu e el.nu mai e el.si asta e tot mai grav,pe masura ce se adanceste in haosul unui univers plin de minciuni.

nu vreau sa ma pierd pe mine,chiar si acum cand nu sunt sigura ce definesc prin 'mine'.tot fluviul asta de ganduri si sentimente ce ma bantuie si nu imi dau pace.ma consuma si ma oboseste.as vrea sa nu mai rastalmacesc vorbe pur intamplatoare si nevinovate,sa nu ma mai preocupe idiotenii absurde.

vreau un gand gol.

mi.e somn.

vreau sa dorm.

e ciudat ca fiecare zi,aparent banala in absurditatea ei,nu se compune din,asa cum ar fi fost normal,secunde si minute.nu.fiecare zi se compune dintr.o serie prost elaborata de minciuni.eu una,mint mereu.e dimineata aia in care imi zic 'ah,ce senin e cerul,presimt ca azi va fi o zi frumoasa'.mint.azi nu are cum sa fie mai bine ca ieri.e la fel de ceata,si nor,si frig,si e trist,atat de trist si de gol la noi in suflet.mint iar cand ma intrebi ce fac.si iti raspund ca bine.pentru ca nu,nu e deloc bine.pentru ca sunt atat de confuza.si totul e aiurea.mint cand iti spun ca ma bucur sa te vad.pentru ca nu e adevarat.nu.nu.nu.si sufar de fiecare data.si ma mint pe mine cand imi spun ca nu imi pasa ce faci.sau ca nu imi pasa de ea.de voi.de voi doi.mint cand zambesc si ma straduiesc sa nu para un zambet fortat.mint cand spun ca,odata,candva,o sa fie mai bine.mint cand spun ca imi place un parfum.pentru ca eu nu simt parfumul ala,de fapt.eu simt doar mirosul tau.profund,bine intiparit in mintea mea.mirosi frumos.mint si acum.tu nu mirosi a nimic.si totusi...cum miroase nimicul?asta e singurul adevar de care sunt atat de sigura:nimicul miroase a tine.si mint iar.pentru ca eu nu sunt sigura de nimic.mint cand spun ca ma cunosc.mint cand spun ca nu mi.e frica.ba da.imi este tare frica.mi.e frica de ceea ce sunt eu.pentru ca nu stiu ce sunt,cine sunt,unde sunt,care e locul meu,ce ar trebui sa fac,cum ar trebui sa fac.mint si atunci cand spun ca te iubesc.nu stiu ce inseamna sa iubesti,nu stiu ce e sufletul,nu stiu care e sufletul meu si nici nu stiu unde se afla.unde il gasesc?mint cand spun ca nu stiu de ce ma ascund in spatele unor minciuni.pentru ca stiu prea bine ca nu e decat dorinta de a ma proteja.impotriva a tot ceea ce inseamna durere.cine provoaca durerea asta?tu?sau poate eu singura....tu esti fericit?m.as multumi cu asta.

mint.

s.a cam terminat.reactionez.realizez.sunt constienta.incerc sa ma adaptez.

ei bine,s.a terminat vara.si,odata cu ea,sau mai degraba cu o intarziere de vreo doua saptamani,s.a terminat si vacanta.a lasat in urma nostalgia timpului calduros si liber si un gust amar de gutuie(fara niciun paradox aici,gutuia e chiar amara).

si deci s.a dus vacanta,ceea ce presupune implicit inceperea scolii.ok,respiram adanc si abordam un subiect pe care l.am evitat pe cat posibil in ultimele 3 luni.nu poate sa fie asa de rau.

pfff.pana si faptul ca trebuie sa imi schimb programul intr.unul bine pus la punct ma sperie.

dimineti in care o sa.mi beau cafeaua in graba,dupa.amieze petrecute in clase murdare si intunecoase,ascultand lectii plictisitoare sau notand aberatii captivant de stupide.zeci de teme,lucrari,teze,proiecte.colegi insipizi,profesori senili.this new life style nu ma atrage in niciun fel.

singura scapare sunt serile de vineri si sambata,in care probabil o terasa draguta imi va permite sa vegetez cu un pahar de ciocolata calda inainte.mi.sa fie o caldura placuta,o atmosfera primitoare,oameni veseli si voie buna.

duminica in care o sa ma trezesc tarziu si mama o sa imi faca o prajitura buna.

o sa ne obisnuim si timpul o sa treaca repede.

o sa vina vacanta de iarna.

o galagie infernala.freamat.o multime de lume.oameni atat de diferiti,imbratisand ideologii diferite,adoptand stiluri unice in felul lor,si totusi avand in comun slabiciunea pentru inedit,nou,special,altfel.esti altfel,deci esti ciudat.esti la fel,esti un fake.nu ai prefera sa fi un ciudat?depinde ce intelegi prin asta.ca sa fi un ciudat e relativ simplu.nu trebuie decat sa fi tu insuti,fara sa astepti de la nimeni sa te accepte pentru ceva ce nu esti.ce nu faci.ce nu vrei.si ce.ti mai trebuie ca sa fi ciudat?trebuie sa le arati ca recunosti ca esti un ciudat.trebuie sa le arati ca nu iti pasa ca te imbraci altfel.pantalonii aia de camuflaj  sau tricoul ala negru.geaca de piele sau bocancii.si ce daca?e de ajuns sa zambesti.tie iti plac.pentru ca te reprezinta.anarhist sau hipiot,esti mandru de ideile care iti apartin,nu care iti sunt insuflate de altii.crezi in tine si in cazul in care gasesti ceva cu care te identifici,il aprobi.chiar daca vei risca.risti sa fi batjocorit.risti sa rada de ideologia ta,doar pentru ca ei au o alta.risti sa te bata nazy boys.sau poate chiar esti unul din ei.atunci trebuie sa te feresti de punkisti.suntem toti liberi,nu?si atunci de ce sa nu facem exact ceea ce ne dorim.bineinteles,fara sa,asa cum am invatat la cultura civica,ingradim libertatea celuilalt.sau poate ca pana si chestia nu e conform propriei tale ideologii.it.s up to you.

nu ti se pare acum ca daca esti diferit,daca esti tu,te simti mult mai liber?de fapt,te simti pe deplin liber?

si atunci,ce ramane de facut?

nu e greu.imi mai trebuie curaj.curaj ca sa infrunti privirile alea de marginalizare,uitatura aia ciudata si suspecta pe care le.o trezesti trecatorilor,schimbul ala rapid si incet de cuvinte.

e ok.mare parte din noi am trecut prin asta.dar suntem diferiti,nu?adica suntem liberi.adica avem curaj.deci vom depasi situatia.sau poate chiar ne.am obisnuit.si resemnat.si.....we simply don.t care.

personally,i don.t give a fuck about you dumb people.so don.t mind to stop staring at me.

   o strada pustie si un felinar.e atat de frig.imi bag mainile mai adanc in buzunarele gecii.e intuneric si nu imi aud decat pasii greoi pe pamantul murdar.mi.e din ce in ce mai frig si e atat de intuneric incat abia disting cele doua siluete ce se contureaza pe banca verde aievea.nu pot sa le vad chipurile.mai degraba ii simt.ea sta ghemuita la pieptul lui.respira usor si regulat.imi pot da seama ca zambeste.el e calm si ganditor.problemele de peste zi l.au coplesit.e totusi fericit.e cu ea.ea il mangaie pe parul tuns scurt.se privesc in ochi si o imbratiseaza.ea uita sa ii spuna ca are atatea necazuri acasa.nu vrea sa il ingrijoreze si tine totul pentru ea.lupta interioara pe care o duce e catastrofala.o va pierde oricum.fratele ei a plecat de.acasa.parintii nu isi mai pot permite sa plateasca chiria la apartamentul lor.tatal e din nou bolnav.nu stie cum se va descurca.spera ca va fi bine.sunt totusi impreuna.atunci cand dragostea lor a inceput,si.au promis ca vor invinge orice.isi vor tine cuvantul.o saruta,sprijinindu.si apoi capul de umarul ei mic,ascuns sub paltonul de stofa maro.

    nu am timp sa ii privesc.trec rapid pe langa ei,sperand ca nu vor sesiza fosnetul frunzelor zdrobite sub talpile mele.vazandu.i pe ei,m.am simtit si mai trista.si mult mai singura.neplacut de singura.candva,acolo erai tu.un tu si o eu care au disparut de mult,lasand in urma doua suflete ratacind intr.o lume a umbrelor.

   surasul placid din spatele intunericului cade frant de o durere orgasmica pana cand se iveste tulburatoarea himera care zdrobeste realul de halucinatie,lasand ultima farama de speranta ce supravietuise agoniei sufletului sa piara in zbuciumul dorintei de eliberare.

   din tine nu ies decat cuvinte reci ce suna fals.tu esti facut din promisiuni desarte.tu ratacesti printre minciuni frumos colorate,vise sfaramate si placeri ieftine.din ele e facuta lumea ta.tu te pierzi in propriile tale adevaruri,pana ajungi sa le negi.tu nu esti decat un gand ipocrit.tu esti doar al meu,pentru ca nu esti decat fructul imaginatie mele.tu debordezi de o rautate ascunsa in spatele chipului de o incerta frumusete.tu ma distrugi incet-incet,si,pe masaura ce puterile mele scad,tu devii din ce in ce mai puternic.tu prinzi contur si viata doar prin mine.eu nu exist fara tine.tu nu existi.tu esti totul.te iubesc,dulcea mea himera.nu pleca.....

talpile goale pasesc pe parchetul rece si ma poarta spre oglinda mare cu rama rosu-aramie.acolo,in fata ei,am stat de multe ori...ore in sir,asteptand.acolo,in fata ei,totul capata alt sens.o numisem oglinda sufletului meu.pentru ca,acolo,in ea,vedeam tot ceea ce singura nu eram capabila sa vad.acolo,in ea,sentimentele capatau forma.ura iesea din marginea de sticla ca niste spini ce se incolaceau in jurul  bratelor mele.iubirea venea ca o adiere calda ce imi facea parul se pluteasca putin in aer.acum insa,priveam in ea si aveam senzatia ca privesc in gol.nu era nimic acolo,nici macar imaginea mea.nici chiar dulapul despere care stiam sigur ca e in spatele meu.nimic.un mare gol.daca oglinda era goala,atunci si sufletul meu era la fel.aveam dreptate.iar.nu mai era nimic acolo.pana si ura refuzase sa isi faca lacasul intr.un loc pustiu.as fi vrut sa plang.doar ca nu mai puteam.sa rad.era imposibil.m.am prelins pe parchetul murdar si am zacut acolo o ora,o zi,o luna,un an,un veac.m.am trezit si o imagine ciudat de placuta mi.a rasarit inaintea ochilor.o floare albastrie crescuse din piatra.am zambit vazand ca imaginea aceea fusese proiectata in oglinda candva goala.floarea crescuse in sufletul meu.imaginea a disparut rapid si in locul ei am vazut un copil buimac,cu parul ravasit si privirea dezorientata.recunoscandu.ma ,am izbucnit intr.un ras usurat.totul era bine.

si dintr.o data m.am trezit acolo.intr.o viata pe care nu o cunosteam si de care ma temeam oarecum...teama asta de necunoscut pe care am avut.o mereu...picaturi de ploaie se izbeau de geam si totusi era lumina....soarele era acolo,se zarea printre stropii ce se prelingeau suav pe sticla ferestrei murdare.ma simteam mai ciudat ca inainte si nu.mi gaseam locul...am ramas captiva in timp?sau in viata altcuiva?cine sunt?unde sunt?mai traiesc?de asta eram convinsa,pentru ca inca simteam o durere intepatoare undeva in stanga pieptului,acolo unde demult stiam ca se afla inima....de ce a trebuit sa fie asa?...nu stiu....refuz sa caut raspunsuri la intrebari desarte...oricum nu mai pot sa schimb ceva....e prea tarziu...sau poate prea devreme...sau poate ca timpul a murit....sau doar a inceput sa ma ignore,sa ma refuze,a uitat ca am nevoie de el,de trecerea lui mai rapida ca de obicei..pentru ca el stie ca,poate,trecerea lui inseamna uitarea...si uitarea coincide cu atenuarea durerii?

sufar....sau doar mi se pare....sunt aici....sau am plecat de mult....tu...ai ramas acolo.in fata unei usi imaginare...sau poate in spatele ei.oricum,vreau sa pleci...vreau sa nu te mai cunosc...sa nu te mai recunosc...as vrea sa trec din nou pe langa tine,doi oameni grabiti si distanti...si sa ne privim din nou cu un zambet stins,frant si rece,apoi sa privim in alta directie si sa ne continuam drumul.separat.sa fie iar toamna si frunzele sa cada usor.iar imaginea ta sa o pastrez ca pe un lucru de pret,dar care nu imi apartine,nu a fost vreodata al meu iar apoi,sa rasara soarele si visul asta sa adoarma.iar eu sa ma trezesc si sa realizez ca viata era a mea.si sa stiu exact unde sunt eu.exact acolo unde am fost mereu.nicaieri.

 

viata nu e decat o parere.fa.o sa.ti apartina.

o alta seara de vara isi intandea bratele pentru a ma primi in sanul ei...rafale de vant scuturau umbrele stranii ce paseau spre nicaieri....tipatul devenea soapta,iar soapta se pierdea in intuneric,apoi rasuna ca un ecou ce il auzeam nu din afara,nu patrundea prin ureche,ci rasuna din mine,in mintea mea...in absurditatea realitatii unei lumi despre care nu stiu sigur daca exista sau nu,daca imi apartine sau careia ii apartin,ma regasesc intotdeauna acolo unde eram absolut sigura ca nu sunt....o inlantuire de sentimente  paradoxale ma innabusa,imi farama trupul,imi macina sufletul,ma zdrobeste sub calcaiul dulce al durerii crunte si apoi ma elibereaza pana ce agonia devine extaz.dincolo de vesnica stare fara nume,careia am crezut de cuviinta sa.i spun trista masca a fericirii,nu am gasit ceea ce ma asteptam....aparent ghidata de  ideea gresita ca fericirea e doar un proiect imaginar al unui om nebun,am fost surprinsa sa aflu ca fericirea exista...din pacate,ea nu dureaza decat o clipa.o clipa pe care ai vrea sa o prelungesti in eternitate...si poti face asta...doar ca totul e trecator,asa cum ne sugereaza si zambetul acela amar care imi este fix intiparit in memorie,si a carui imagine nu se va sterge prea curand de acolo...si deci,fericirea in eternitate se pierde incetul cu incetul,pentru ca nu este indeajuns de puternica sa dureze....si totusi noi am prelungit clipa aia de fericire...am facut.o sa existe pentru totdeauna...doar ca am uitat sa avem grija de ea,am uitat s.o ocrotim si s.o pastram intacta...si ura s.a napustit asupra ei ,a ros din ea de.a lungul secolelor,pana cand,in locul acelei fericiri nu a ramas decat exact lucrul de care ne era cel mai teama....rictusul senin,impacat,constient ca il asteapta suferinta....in locul fericirii zace acum resemnarea.